După Roumanie multiple. Aux paradoxes de l’espoir (România multiplă. La paradoxul speranțelor; 2000) și Roumanie, étrange et étrangère, (România, străină înstrăinată; 2009), Bunicul este primul roman semnat de Carmen MIHAI, scriitoare franco-româncă.

Prin ochii unei copile ne afundăm în lumea țăranilor moldoveni, o lume păcălită și supusă de comuniști. Ieșim mai bogați, câștigați parcă de umorul și bucuria de a trăi a personajelor.

«– Apa, mersul norilor, soarele care lovește din toată căldura lui care frige și care face să crească, să se coacă sau care usucă plantele când sunt împlinite… doar asta contează. Viața ne vine de sus, adaugă bunica. Se grăbește să se închine, face semnul crucii de mai multe ori, ca și cum ar vrea să șteargă vorbele bărbatului ei necredincios: roua, căldura, ploaia sau zăpada, curată binecuvântare sau pedeapsă, după cum vin.

Nu sunt decât un om… un om… mai spune el șoptit, rămas pe gânduri.

Tu nu ești decât un om al pământului. Dumnezeu ţi-a dat viaţă și putere să muncești pământul lui. Nimic, nimeni altcineva nu poate să te îngenuncheze. Și-atunci, comuniștii?…»